Ioanadeea's Blog

Enjoy…

Importanta celor mai exclusiviste delicii naturale 11 octombrie 2012

Filed under: Nutritie,Sfaturi utile — ioanadeea @ 4:28 pm

Extrem de apreciate în ţările de origine, delicioasele fructe exotice fac bine şi sănătăţii românilor. În toate anotimpurile, fructele reprezintă principala sursă de vitamine. Vara, avem nevoie chiar de multe fructe, pentru a ne asigura echilibrul hidric.
Deşi fructele autohtone (mere, prune, piersici, cireşe, struguri, pepeni), sunt campioanele vitaminelor şi nu trebuie să ratăm niciodată cura cu aceste fructe, să nu uităm că şi pe alte continente cresc roade ale pământului, dăruite de natură pentru sănătatea omului, unele de zeci de ori mai bogate în nutrienţi decât ale noastre.
Fructele exotice însă nu sunt doar nişte delicatese, nişte mofturi pentru mesele festive. La noi, nu au încă popularitate, dar în ţările în care sunt cultivate, medicii le recomandă de mii de ani în scopuri curative. Iată în continuare câteva fructe exotice cu valoare de aliment, condiment şi medicament.

AVOCADO – un aliment complet

Arborele de avocado provine din zonele calde ale Americii Centrale.
Fruct exotic, mare, verde şi hrănitor, asemănător cu para, avocado este alimentul perfect. Bogat în proteine uşor digerabile, este ideal pentru vegetarieni, deoarece poate suplini cu succes carnea, ouăle şi brânza.
De o culoare verde intens, cu o aromă delicată şi un gust fin, fructul de avocado creşte în zonele cu climă tropicală. Coaja nu este comestibilă. Pulpa fructului este galben-verzuie, cremoasă şi are un gust asemănător cu al alunelor. Un fruct de talie medie conţine 340 de calorii şi are o înaltă densitate nutriţională.
Fiind un aliment complet, poate suplini cu succes o masă.
Conţine vitaminele: A, B1, B2, B3, B6, C, E, F, PP, fosfor, fier, zinc, potasiu (de două ori mai mult decât banana), cupru şi magneziu, fibre, acid pantotenic şi o cantitate mare de acizi graşi nesaturaţi, uşor digerabili.
Conţine 14 minerale, care regenerează şi stimulează creşterea şi toţi cei 9 aminoacizi esenţiali pentru organism. Hrăneşte, cicatrizează şi remodelează ţesutul conjunctiv. Părul uscat, fără strălucire, poate fi revitalizat cu ajutorul unei măşti cu avocado.
Avocado este fructul cu conţinutul cel mai mare de ulei. Este supranumit „untul vegetal”. Uleiul de avocado este bogat în acid oleic (Omega-9), carotenoide (clasă de pigmenţi vegetali dintre care cei mai cunoscuţi sunt betacarotenul şi licopenul), zeaxantină, alfacaroten, vitamina E, acizi graşi mononesaturaţi, luteină. Uleiul de avocado mai conţine acid linoleic (Omega-6) şi palmitic.
Protejează împotriva cancerului, bolilor de inimă, artritei şi cataractei.
Proteinele din carne, grăsimile din uleiuri, vitaminele şi mineralele din legume, toate se găsesc într-un singur fruct: avocado.
Consumat des, avocado ajută în prevenirea bolilor cardiovasculare, hipertensiunii şi atacului vascular cerebral. Şi acidul folic protejează inima, iar o pară de avocado oferă 23% din doza zilnică recomandată. De aceea, fructul este indicat şi gravidelor, care au nevoie de acid folic pentru a preveni malformaţiile fătului.
Un alt punct forte al fructului de avocado este acidul oleic, care se găseşte şi în uleiul de măsline.
Datorită grăsimilor mononesaturate pe care le conţine, te ajută să te saturi mai repede, şi reduce tentaţia de a ceda în faţa dulciurilor. Mai mult, previne carenţele de vitamine şi minerale care sunt des întâlnite în cura de slăbire. Totuşi, nu trebuie să exagerezi. 125 de grame de avocado au 200 de calorii, mai multe decât alte fructe şi legume, dar mai puţine decât cartofii prăjiţi, prăjiturile sau bomboanele.

ANANASUL – luxul pe care ni-l putem permite

Ananasul este originar din regiunea Mato-Grosso din America de Sud, unde încă mai poate fi găsit astăzi sub forma unei plante sălbatice, cu seminţe numeroase, maronii închis, de dimensiunea unui bob de orez. Localnicii îl numeau nana, adică delicios, şi îl venerează şi astăzi printr-o sărbătoare închinată lui. Ca multe alte fructe exotice, ananasul este o adevărata bombă enzimatică, iar proprietăţile sale în ceea ce priveşte curăţarea
organismului, detoxifierea, purificarea intestinelor şi a sângelui nu sunt egalate de niciun alt fruct.
În America Latină, ananasul a fost multă vreme prescris ca leac pentru răceli, infecţii, efectele neplăcute ale menopauzei, paraziţi intestinali, febră, astm, boli cu transmitere sexuală, constipaţie, gaze şi abcese. În afară de biotină şi betacaroten, ananasul conţine întreaga gamă de vitamine şi 16 minerale, printre care fier, calciu, cupru, zic, magneziu, iod. O enzimă extrem de folositoare în combaterea mai multor probleme de sănătate, bromelaina, se găseşte în cantitate mare în ananas. Acesta are proprietatea de a descompune proteinele. Bromelaina determină atenuarea hipertensiunii, întăreşte digestia şi purifică sângele. Enzimele proteolitice sunt
capabile să reducă reziduurile proteice şi să combată paraziţii intestinali. De aceea, pentru acest gen de probleme, se apelează la suplimente pe bază de bromelaină, însă ananasul proaspăt este la fel de eficient. Conjugat cu celelalte enzime care se găsesc de asemenea în ananas, bromelaina poate stopa proliferarea celulelor canceroase şi împiedica formarea metastazelor, întărind sistemul de apărare al organismului.
Ananasul ajută la subţierea sângelui şi îmbunătăţeşte irigarea creierului şi puterea de concentrare.
Datorită conţinutului mare de triptofan şi serotonină, ananasul influenţează în mod pozitiv starea psihică şi combate depresia. Consumul a jumătate de fruct de ananas pe zi este ideal în prevenirea unor boli precum hipertensiunea, artrita, reumatismul şi cancerul.

MANGO – regele fructelor exotice

Originar din Asia de Sud-Est, fructul de mango este venerat în arta şi cultura indiană, regăsindu-se în broderii, pe carpete, brocard sau sculpturi. Face parte din grupa fructelor galben-aurii, care au conţinut scăzut de grăsimi dar sunt bogate în fitoelemente, substanţe puternic antioxidante. Este cunoscut sub numele de „hrana zeilor” şi a fost fructul favorit al Reginei Victoria. O legendă spune că Budha, plimbându-se prin pădure, a gustat fructul, l-a binecuvântat şi l-a oferit oamenilor, ca dar al zeilor.
Acest fruct tropical, denumit şi „fructul fericirii”, reprezintă o excelentă sursă de energie şi sănătate, dar şi un element des folosit în dietele de slăbit.
Pulpa unui fruct de mango crud conţine aproximativ 15% zahăr, 1% proteine şi cantităţi însemnate de vitamine (A, B1, B12, C, E), minerale (calciu, fosfor, fier, potasiu, magneziu, cupru), fermenţi, aminoacizi, uleiuri eterice, fibre, carotenoizi, compuşi polifenolici.
Fructele de mango au acţiune directă asupra sistemului nervos central, exercitând, prin conţinutul lor de fosfor şi acid glutamic, un rol protector asupra nervilor. Influenţează pozitiv starea de sănătate şi încetineşte procesul de îmbătrânire, prin concentraţia foarte ridicată în vitamina A (asigură 187% din necesarul zilnic; un fruct de mărime medie asigură necesarul de vitamina A pe o săptămână întreagă).
Prin aportul de potasiu, acest fruct favorizează echilibrul activităţii musculare şi, implicit, al activităţii cardiace. Datorită conţinutului bogat de enzime, fructele de mango stimulează digestia, ele putând fi astfel folosite în dieta celor care doresc să slăbească. Cu doar 60 de calorii la 100 g, acest fruct este cunoscut drept un element indicat pentru slăbit, deoarece două sau trei fructe consumate înainte de masă dau senzaţia de saţietate şi astfel aportul alimentar va putea fi redus.
În acelaşi timp, fructele de mango ajută în prevenirea cancerului de colon, mai ales în cazul celor care suferă de o carenţă de fibre. Fructele conţin şi compusul numit mangiferină un antiinflamator, antidiabetic şi antioxidant. În plus, acidul galic din pulpa fructului are rol de protecţie a organismului împotriva virusurilor.

RODIA – un fruct miraculos

Rodia este unul dintre fructele cele mai încărcate de simbolism. Se spune că de fapt Adam şi Eva nu ar fi muşcat dintr-un măr ci dintr-o rodie. Rodiile se numără printre cele mai apreciate fructe, având un gust deosebit şi calităţi terapeutice care le recomandă pentru multe afecţiuni. Se află la loc de cinste în lista de superalimente alcătuită de noul curent nutriţionist.
Planta este un copac de mici dimensiuni originar din zona himalayană, fiind cel mai des întâlnit în India, Iran, zona Caucazului şi cea mediteraneană. Este plin de fructe rotunde, de culoare roşu strălucitor, purpuriu sau galben-portocaliu, în funcţie de soi.
Rodia nu are multe calorii şi nu conţine grăsimi saturate. Este plină de antioxidanţi, minerale şi vitamine. Constituie o sursă bogată de fibre solubile şi nesolubile, conţinând aproximativ 12% din doza zilnică recomandată. Fibrele sale reglează funcţiile sistemul digestiv, ameliorează constipaţia şi previn cancerul de colon. Fructul este recomandat în diete de slăbit sau la scăderea colesterolului. Cercetări de laborator au demonstrat că punicalaginul, compusul antioxidant polifenolic conţinut de sucul de rodii, este eficient în reducerea riscului bolilor de inimă. Rodia este o bună sursă de vitamina C, furnizând 17% din doza zilnică recomandată la 100 grame de fruct. Rodiile conţin vitamine din complexul B, vitamina K şi minerale cum sunt calciu, cupru, potasiu şi mangan.
Consumul regulat de rodii este eficient în combaterea diabetului şi a cancerului de prostată.

MARACUJA sau FRUCTUL PASIUNII

Fructul pasiunii sau maracuja este originar din Brazilia. Maracuja este cunoscut pentru proprietăţile sale calmante.
Mâncat înainte de a merge la culcare, oferă pe timpul nopţii un somn odihnitor. Constituie o sursă bogată de vitamina C, vitamina A, fier şi potasiu. Pulpa sa este aromată şi dulce. Sucul obţinut este un excelent stimulent digestiv şi ajută în tratarea bolilor gastrice. Seminţele de maracuja au un conţinut mare de fibre, necesare organismului în curăţirea colonului, îmbunătăţirea digestiei şi prevenirea atacurilor vasculare cerebrale.
Vitamina A elimină radicalii liberi care provoacă leziuni la nivelul pielii şi ameliorează vederea.
Vitamina C întăreşte oasele şi contribuie la repararea ţesuturilor, prevenirea cancerului şi a bolilor de inimă. Un compus din fruct blochează histamina şi reduce alergiile şi simptomele astmului. Antioxidanţii conţinuţi din belşug în fructul pasiunii inhibă creşterea celulelor canceroase. Fructul este indicat şi hipertensivilor, dar şi femeilor care au diverse probleme menstruale. Fructul pasiunii are proprietăţi laxative, iar din sâmburi se extrage un ulei foarte apreciat în îngrijirea tenului şi a părului.

PAPAYA – fructul îngerilor

Copacul medicament, pepenele sănătăţii sau fructul îngerilor, toate aceste denumiri se referă la papaya, plantă originară din America Centrală. Prin conţinutul său în antioxidanţi şi grăsimi bune, are efecte anticanceroase, antiîmbătrânire şi detoxifiante, fiind şi un bun energizant. Papaya suprimă secreţia de progesteron la femei, având astfel proprietăţi contraceptive.
Seminţele negre şi iuţi ale fructului sunt folosite în loc de piper, dar şi pentru proprietăţile lor antiinflamatoare şi analgezice. Papaya accelerează cicatrizarea plăgilor şi vindecarea postoperatorie. Îmbunătăţeşte vederea şi previne arsurile solare şi cancerul de piele, datorită conţinutului de betacaroten. Constituie alimentul ideal în regimurile de slăbire. Stimulează imunitatea şi activitatea ficatului. Papaya conţine un ferment unic, papaina, cu proprietăţi de îmbunătăţire a digestiei şi în acelaşi timp de stimulare a arderilor de grăsimi. Este un fruct util în prevenirea diabetului şi a aterosclerozei. Fibrele de papaya combat
cancerului de colon, în timp ce nutrienţii ajută la prevenirea artritei reumatoide şi a osteoartritei.
Consumat cu regularitate, papaya elimină acneea şi ajută la îndepărtarea ridurilor. În 100 de grame de fruct se găsesc calciu, fosfor, fier şi 150% din doza zilnică recomandată de vitamina C. Papaya ajută în ulcer, boli de inimă şi tensiune arterială crescută. Apără plămânii fumătorilor pasivi. Pentru a beneficia de toţi nutrienţii săi, papaya trebuie consumată crudă.

LITCHI – un fruct delicios de… sănătos

Numit şi aluna chinezească, litchi este unul dintre cele mai gustoase fructe exotice, importat acum şi în România. Originar din China, fructul de litchi reprezenta o ofrandă tradiţională a mandarinilor (funcţionari de rang înalt în China) adusă suveranilor. Savoarea fructului ne duce cu gândul deopotrivă la căpşuni, trandafir şi mosc, iar aroma variază în funcţie de gradul de coacere. Uscate, fructele seamănă la gust cu stafidele.
100 de grame de fruct litchi conţin aproximativ 66 de calorii, 1,3 g fibre, 44 g lipide, 15,23 g zahăr, 16,53 g carbohidraţi. Fructul mai conţine vitamina C, fosfor, potasiu, magneziu şi calciu.
Litchi conţine vitamina C în proporţie de 39,2 mg /100 g – la fel de multă ca şi portocalele. Concentraţia mare de vitamina C ajută în combaterea bolilor infecţioase şi la întărirea sistemului osos şi a dinţilor.
De asemenea, favorizează asimilarea fierului. Litchi conţine şi riboflavină (vitamina B2), care joacă un rol crucial în metabolism şi în formarea globulelor roşii, menţinerii sănătăţii pielii, a unghiilor şi a părului. Lipsa vitaminei B2 este indicată de buzele crăpate, ochii iritaţi şi sensibili la lumină.
Litchi este bogat în minerale: potasiu, care scade tensiunea arterială, şi magneziu, care intră în compoziţia a numeroase enzime. De asemenea, fructul are efect pozitiv asupra glandelor şi problemelor stomacale.

GUAVA – campioană la nutrienţi

Guava este un fruct exotic ce provine din America de Sud. Este intens cultivat în Peru şi Mexic, dar se cultivă deja şi în Franţa şi în teritoriile franceze.
Guava este parfumat şi are o dulceaţă fină, ce se intensifica pe măsură ce te apropii de miezul fructului. Conţine pectine şi multe vitamine, în special vitamina C şi complexul B, fiind un fruct folosit în tratamentul pentru regenerarea colagenului. Fructul guava este recomandat în cazul insomniei, anemiei şi stărilor de stres. Are cea mai mare concentraţie de licopen între vegetalele de pe planetă, mai mare chiar decât roşiile şi pepenele. Licopenul este un antioxidant eficient, printre altele, în prevenirea cancerului de prostată. În plus, o cană de guava conţine 688 mg de potasiu, adică cu 60% în plus faţă de cât se găseşte într-o banană. Guava este şi o excelentă sursă de proteine: aproape 9 g la o cană.

CARAMBOLA sau plăcerea de a mânca

Carambola este originar din Indonezia şi, pe lângă conţinutul extrem de ofertant de vitamine, are şi un „design” foarte simpatic, stelat. Culoarea vibrantă, de un verde crud, aroma ameţitoare şi gustul dulceag, uşor înţepător, delectează papilele gustative ale consumatorului. De pe lista compuşilor care ajută organismul, fructul-stea bifează cu brio vitamina C, antioxidanţii şi zaharurile puţine. Cei care suferă de insuficienţă renală nu trebuie sa mănânce acest fruct deoarece, ca şi grepfrutul, conţine acid oxalic, substanţă dăunătoare suferinzilor de rinichi.

FEIJOA – pentru tiroidă

Arborele feijoa face parte din familia mirtului şi creşte în America de Sud. Fructul său de culoare verde spre galben este elipsoidal, de mărimea oului de găină. Miezul este alb, aromat, suculent, uşor acidulat şi foarte răcoritor, cu un gust ce aminteşte de cel al ananasului şi al fragilor. Fructele coapte conţin multe zaharuri, vitaminele C şi P, acizi organici (mai ales acid malic) şi ulei volatil, în componenţa căruia intră mai mult de 90 de substanţe. Datorită conţinutul în săruri hidrosolubile de iod, fructele de feijoa întrec toate plantele medicinale cunoscute, de aceea sunt recomandate în tratamentul şi profilaxia dereglărilor glandei tiroide. În general, fructele de feijoa sunt considerate un aliment dietetic, foarte benefic pentru sănătate. Din feijoa se pot prepara îngheţate, creme, prăjituri, iaurturi şi chiar vin şi cidru.

NONI – fructul minune

Noni este un fruct exotic ce îşi are originea în Polinezia, Tahiti şi insulele Hawaii. Este iute-acrişor şi din acest motiv, consumului de noni trebuie să înceapă cu cantităţi mici, până când organismul se obişnuieşte.
Noni conţine 18 aminoacizi, numeroase vitamine şi minerale (sodiu, potasiu, fier, mangan, magneziu) care completează necesarul în vitamine şi minerale al organismului. Extractul natural din fructele noni este ideal pentru persoanele care suferă de diabet de tip 2.
Normalizează glicemia şi este o sursă importantă de vitaminele A, C, B, calciu şi potasiu. Noni scade tensiunea arterială, îmbunătăţeşte digestia, purifică sângele, este antialergic, antibacterian, calmează durerile, reglează somnul şi creşte rezistenţa la stres. Noni conţine şi substanţe biologic active deosebite, care accelerează schimburile de nutrienţi între celule, având astfel o acţiune regenerativă la persoanele în vârstă.

TAMARILLO – tomata din copac

Este un fruct originar din America Centrală şi de Sud. Se numără printre alimentele consumate cândva de incaşi, cunoscute la acea vreme drept „tomate de arbust“, dată fiind asemănarea dintre cele două. Fructul este picant, uşor dulce şi poate fi comparat cu kiwi, roşiile sau fructul pasiunii. Din fructele de tamarillo se obţine ulei vegetal folosit în cosmetică.
În medicina tradiţională, tamarillo este recomandat pentru numărul impresionant de minerale pe care le oferă organismului. Este bogat în provitamina A (betacaroten) care îi dă fructului culoarea roşiatică şi este indispensabilă pentru o vedere bună şi o piele sănătoasă. Vitaminele C şi E, antioxidanţi importanţi în prevenirea cancerului şi vitamina B6, necesară pentru a asigura buna funcţionare a sistemului nervos, sunt de asemenea prezente în fructul de tamarillo.
Tamarillo este şi o sursă importantă de fier şi de aceea este recomandat în timpul sarcinii. Potasiul conţinut scade tensiunea arterială, iar magneziul şi fosforul asigură regenerarea celulară. Tamarillo este bogat în fibre care activează aparatul digestiv,prevenind constipaţia şi cancerul de colon.

 

3 Responses to “Importanta celor mai exclusiviste delicii naturale”

  1. Bogdan Says:

    Domnisoara profesor,recomandati in acest articol o serie de fructe miraculoase si deoaebit de sanatoase,dar ati avut parte de beneficiile acestor fructe?Le-ati consumat sau doar ati auzit ca sunt foarte bune pt organism?


Lasă un comentariu