Ioanadeea's Blog

Enjoy…

Fractura patelei (rotulei) 21 Mai 2010

De-a lungul istoriei, fracturile rotulei au suferit multe schimbări ale metodei de tratament, iar opinia chirurgilor despre importanţa funcţiei patelei (rotulei) la nivelul articulaţiei genunchiului a fost de asemenea un subiect supus controverselor.

Diagnostic
Majoritatea fracturilor rotulei rezultă după un traumatism direct. Cele mai multe fracturi de rotulă prezintă o componentă transversală care rezultă din forţele de tracţiune exercitate de aparatul extensor al genunchiului. Simptomele şi semnele cele mai frecvente sunt durerea, creşterea volumului genunchiului şi scăderea forţei de extensie a genunchiului. Palparea porţiunii subcutanate a patelei (rotulei ) poate decela punctul maxim dureros şi un defect osos sau separarea fragmentelor fracturii.
Testarea extensiei active a genunchiului este importantă pentru a determina dacă se optează pentru tratamentul conservator sau chirurgical.

Examenul radiologic standard al unei fracturi de rotulă cuprinde radiografiile în incidenţa de faţă, profil şi axială de rotulă.
Radiografia de faţă poate fi greu de interpretat datorită suprapunerii regiunii condiliene femurale.
Pe radiografia de profil se apreciază deplasarea fracturii, şi congruenţa suprafeţei articulare.
Radiografia axială poate aprecia fracturile în plan vertical ca şi defectele osteocondrale.
Alte mijloace imagistice de investigare ca CT, RMN, artrografia, sunt rar utilizate în diagnosticul acestor tipuri de fracturi.

Clasificare
Majoritatea clasificărilor fracturilor de rotulă sunt descriptive, indicând tipul de fractură şi localizarea ei.
Fiind cel mai mare os sesamoid uman, patela se situează între fibrele tendonului muschiului cvadriceps. Trei sferturi superioare, ale feţei posterioare ale rotulei, sunt acoperite de cartilaj articular de o grosime considerabilă (3-5mm). Cele două feţe articulare ale rotulei se articulează cu trohleea femurală. Din datele desrise mai sus rezultă că majoritatea fracturilor de rotulă sunt intraarticulare şi că deplasarea fracturii produce şi ruperea retinaculelor patelare.

Tratament:
Scopurile principale ale tratamentului sunt:
– prezervarea funcţiei patelare
– refacerea continuităţii aparatului extensor
– reducerea complicaţiilor asociate cu fractura articulară.

Opţiunile tratamentului sunt următoarele:
– tratament conservator
– tratamentul chirurgical
– tehnici care folosesc cerclaj metalic în tensiune
– patelectomie parţială
– patelectomie parţială asociată cu osteosinteză
– patelectomie totală.

Tratamentul conservator este indicat pentru fracturile fără deplasare cu menţinerea integrităţii aparatului extensor. Condiţiile general acceptate pentru acest tratament sunt separarea fragmentelor mai mică de 3mm şi o treaptă articulară mai mică de 2 mm.
Astfel, se imobilizează genunchiul în extensie sau uşoară flexie pentru 6 săptămâni.
Mersul cu sprijin parţial progresiv este început la 2 săptămâni de la momentul traumatismului.
Radiografii de control sunt necesare pentru a evalua deplasarea secundară care este posibilă.

Tratamentul chirurgical
Indicaţiile acestui tratament sunt fracturile cu deplasare mai mare de 3 mm şi cu treaptă articulară mai mare de 2 mm, pierderea capacităţii de extensie a genunchiului, fracturi osteocondrale cu corpi intraarticulari liberi, fracturile marginale sau logitudinale cu cominuţie sau deplasare.

Complicaţii
Sunt reprezentate de infecţie, pierderea fixării, refractură, simptome dureroase provocate de implantul folosit pentru osteosinteză, pseudartroza, artroza posttraumatică, redoarea de genunchi.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s