Ioanadeea's Blog

Enjoy…

Mierea si copiii 13 Mai 2010

Mierea, acest minunat dar al naturii, este cunoscuta si folosita din vremuri stravechi. Ea are efecte benefice asupra sanatatii, fiind un aliment plin de elemente nutritionale, indispensabile organismului pentru o cat mai buna dezvoltare sau refacere.

In miere, atat vitaminele, cat si mineralele variaza in functie de nectarul folosit de albine si de resursele solului pe care cresc plantele respective.
Exista foarte multe sortimente de miere: unele monoflore, produse dintr-un singur tip de flori (salcam, tei, floarea-soarelui etc.), altele produse in zonele deluroase sau submontane, acolo unde exista multe tipuri de flori, care dau mierea poliflora, cea mai valoroasa din punct de vedere terapeutic.

Proprietati esentiale
Mierea este un calmant care linisteste organismul, combate insomnia, are actiune usor laxativa si antiseptica, inlatura starile de voma, contribuie la eliminarea substantelor toxice din ficat si rinichi, este un bun expectorant, combate tusea, limpezeste vocea in caz de ragusala, este foarte indicata in cazul anemiilor, protejeaza arsurile de infectii, sterilizeaza ranile si grabeste vindecarea.

Cum poate fi ea consumata
Copiii sub un an NU au voie sa consume miere, deoarece aceasta poate fi o potentiala sursa de alergii puternice sau de spori de „Clostridium botulinum”, care declanseaza botulismul infantil, adica gastroenterite grave. Acesta substanta nu afecteaza decat sugarii, a caror flora microintestinala nu este bine dezvoltata.
Asadar, mierea la copiii mici nu este indicata, nici macar pregatita in diverse mancaruri, dizolvata in apa, combinata cu medicamente sau pusa pe suzeta.
Siguranta consumului de miere nu este pusa la indoiala in cazul adultilor si al copiilor de peste 1 an, pentru care ea este extraodinar de buna, care poate inlocui cu succes zaharul, inclusiv pentru indulcirea laptelui sau a ceaiului, administrandu-se in doze care pornesc de la un varf de lingurita.
Consumul mierii poate fi foarte variat, in functie de gustul si necesitatile copilului.
Continutul de microelemente al mierii este similar cu cel al sangelui uman, de aceea ea este foarte usor de asimilat de catre organism.

Cum recunosti o miere buna
Mierea naturala are un aspect usor tulbure si are in ea cristale fine care se topesc repede in gura, pe cand mierea falsificata cu zahar are cristale mari, care se dizolva mai lent. Singura care ramane fluida un timp indelungat este mierea de salcam.
Exista in comert miere falsificata cu zaharina, care are un gust lesinator de dulce si, in plus, ea nu se zahariseste.
Atentie! S-a ‘inventat’ si mierea preparata cu zaharina, in amestec cu glicerina, care desi este dulce, are o reactie alcalina, sau mierea caramelizata, care este amestecata cu zahar ars.
Exista de asemenea si mierea fara prea multe calitati nutritive, care a fost produsa de albine special hranite cu zahar, care dau insa o miere mai putin dulce decat mierea florala.
De multe ori, mierea care se gaseste in comert este reincalzita, pentru a nu se zaharisi si pentru a arata cat limpede. Toate aceste ‘falsuri’ fac ca specialistii sa recomande ca mierea sa fie cumparata direct de la apicultori, care au stupi stationari, si nu de la farmacii sau din piata.
Odata cumparata, mierea trebuie consumata destul de repede, deoarece dupa un an ea incepe sa-si piarda din calitati.

Mierea de levantica este folosita pentru combaterea tusei si a durerilor de gat.
Mierea de tei este indicata pentru reducerea febrei, a durerilor gastrice, a astmului bronsic, in stari nervoase.
Mierea de brad este utila in bolile legate de caile respiratorii, iar cea de salcam este un bun calmant si tonic energetic.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s