Ioanadeea's Blog

Enjoy…

Recuperarea medicala a hemiplegicului 5 Mai 2010

Hemiplegia este frecvent cauzata de accidente vasculare cerebrale pe fondul hipertensiunii arteriale sau aterosclerozei. Cateodata declansarea este brusca, alteori este progresiva. Disfunctia motorie sau senzoriala este prezenta la membrele de pe o singura parte si este adesea insotita de deviatii ale ochilor si gurii, hipersalivatie si disfazie.

Hemiplegia flasca se caracterizeaza prin semne de paralizie faciala, iar la nivelul membrelor inferior si superior este afectata forta musculara, reflexele osteo-tendinoase si prezenta semnului Babinski.

Hemiplegia spasmodica apare dupa perioada de hemiplegie flasca. Se caracterizeaza prin forta musculara, de obicei, diminuata mult, contractura si reflexe exagerate, semnul Babinski prezent, apar sinkinezii.

Cauzele producerii hemiplegiei la adult sunt numeroase:
* accidente vasculare hemoragice, care sunt produse de ruperea unui vas de sânge pe fondul hipertensiunii arteriale sau de ruperea unui anevrism congenital.
* accidente vasculare ischemice. Ischemia cerebrală este produsă de întreruperea circulaţiei sanguine în arterele intra sau extra craniene. Această obstrucţie poate fi produsă de plăcile aterosclerotice sau de alte boli (arterita, boală reumatică a inimii).
* hemiplegii datorate compresiunii cerebrale. Acestea sunt datorate formatiunilor tumorale iar evoluţia este în general lentă. Tumorile pot fi benigne sau maligne (canceroase). Evoluţia pacientului va fi, în cele mai multe dintre cazuri, în concordanţă cu tipul formatiunii tumorale.
* hemiplegii datorate traumatismelor cranio – cerebrale. Cauzele acestor traumatisme pot fi numeroase: accidente rutiere, căderi, agresiuni, accidente de sport, accidente domestice, plăgi produse de urme de foc etc.

Prevenirea hemiplegiei:
– controlul tensiunii arteriale;
– combaterea aterosclerozei si prevenirea accidentelor trombembolice;
– decelarea precoce a compresiunilor cerebrale – investigaţia cu tomograful sau RMN imediat ce apar semne ale bolii (dureri de cap, greţuri, ameţeli etc.). O înlăturare precoce a formatiunii tumorale poate face tratamentul de recuperare mult mai simplu şi mai eficace.
– prevenirea traumatismelor cerebrale – hemiplegiile provocate de traumatisme cerebrale pot fi evitate dacă vom lua unele măsuri de protecţie. Astfel, când mergem cu bicicleta, este bine să purtăm o cască de protecţie, când mergem cu maşina este bine să folosim centura de siguranţă care, în caz de accident rutier, ne fereşte de a fi proiectaţi prin parbriz. Când mergem la vânătoare este bine să nu stăm pe direcţia de tragere a partenerilor de plăceri cinegetice.

Odată hemiplegia instalata, pacientul va intra în sfera de activitate a echipei de recuperare, care este formată din medici de diverse specialităţi, kinetoterapeuţi, ergoterapeuţi, logopezi, asistente medicale şi infirmiere.

Obiective generale privind recuperarea hemiplegicului:
– refacerea fortei musculare si cresterea rezistentei musculare;
– cresterea si adaptarea capacitatii de efort;
– ameliorarea functiei de coordonare, control si echilibru a corpului;
– formarea capacitatii de relaxare;
– corectarea posturii si aliniamentului corpului;
– cresterea mobilitatii articulare;
– reeducarea respiratorie;
– reeducarea sensibilitatii.

Tratamentul kinetic.
Recuperarea va începe cu o posturare a pacientului în pat pentru evitarea apariţiei poziţiilor vicioase, a durerilor şi a escarelor.
Se vor face apoi mobilizări pasive, exerciţii de reluare a poziţiei şezând şi a ortostatismului şi mersului.
De asemenea o atenţie deosebită trebuie acordată membrului superior.
În timpul recuperării pot fi folosite diferite materiale de asistenţă: fotoliul rulant, bastoane tri sau tetrapod, cârje canadiene sau orteze.
Dacă prima parte a tratamentului se va desfăşura în instituţii specializate, partea a doua şi mai lungă se va desfăşura acasă. În această perioadă sprijinul familiei este de o importanţă capitală. Astfel, familia trebuie să îl ajute pe pacient să se reintegreze în societate şi profesional.

Masurile de baza ale recuperarii medicale in hemiplegie sunt:
1. Kinetoterapia
2. Psihoterapia
3. Terapia prin munca
4. Tratamentul medicamentos
5. Fizioterapia

Masurile de recuperare se incep cit mai precoce, dar dupa stabilizarea bolnavului. Gimnastica pasiva ce include kinetoterapia, masajul si gimnastica respiratorie incepe din primele zile.
Gimnastica activa este strict individuala si depinde de caracterul accidentului vascular cerebral.

Kinetoterapia cuprinde:
Posturarile – exista diferite scheme de aranjare a membrilor paretice pentru prevenirea aparitiei contracturilor.
Alternarea periodica a pozitiei membrelor in pozitia bolnavului pe spate si pe o parte.
Alternarea pozitiilor pe spate, partea sanatoasa si partea bolnava.

I. Decubit dorsal:
Capul pe perna, gitul flectat, umerii se sustin cu perna. Mina paretica se aranjeaza pe perna la distanta de la corp, indreptata in articulatia cotului si mainii, degetele intinse. Coapsa paretica este in extensie si pusa pe perna.

II. Decubit lateral pe partea paretica:
Capul se stabilizeaza intr-o pozitie comoda, trunchiul putin intors si se mentine din spate. Coapsa piciorului paretic se aranjeaza in extensie, articulatia genunchiului in flexie usoara. Mana paretica sa intinde pe perna. Mana sanatoasa se aranjeaza pe perna sau pe corp. Piciorul sanatos – pozitie pe perna usor flectat in articulatia genunchiului si coxofemorala.

III. Decubit lateral pe partea sanatoasa:
Capul in prelungirea trunchiului, trunchiul usor flectat anterior. Mina paretica se aranjeaza pe perna, flectata in articulatia umarului sub un unghi de 90grd si intinsa. Piciorul paretic usor flectat in articulatia coxofemurala si articulatia genunchiului, gamba si planta sint asezate pe perna. Mana sanatoasa ocupa o pozitia comoda. Piciorul sanatos se aranjeaza in extensia articulatiei genunchiului si articulatia coxofemurala. La tratarea prin pozitie se va tine cont ca mana si articulatia umarului membrului paretic sa se afle la acelasi nivel pentru a evita extensia capsulei articulare – ce apare destul de frecvent si este insotita de aparitia durerilor.

Miscarile pasive
Amelioreaza circulatia in membrele paretice, contribuie la scaderea tonusului muscular, stimuleaza aparitia miscarilor active datorita influentei impulsurilor aferente ce apare in muschii si articulatiile membrelor paralizate.
Pentru a diminua hipertonusul muscular si preintimpinarea aparitiei schineziilor musculare mobilizarile pasive se incep din articulatiile mari ale membrelor, treptat trecind la cele mici.
Miscarile pasive se fac atit pe partea bolnava cat si pe cea sanatoasa cu un ritm lent (ritmul rapid mareste tonusul muscular).
Pe fiecare articulatie se fac 5-10 miscari. Miscarile pasive se asociaza cu gimnastica respiratorie si invatarea bolnavului u crelaxarea activa a muschilor.

Miscarile active
Se disting exercitii statice, in care are loc contractia tonica a muschilor si exercitii dinamice. In pareze severe gimnastica activa se incepe cu exercitii cu statice ca fiind mai usoare. Aceste exercitii, constau in mentinerea segmentelor membrelor in pozitia data de kinetoterapeut.
Exercitiile dinamice se efectueaza in primul rand pentru muschii ai caror tonus deobicei nu se mareste: m. abductori ai umarului, supinatori, extensorii bratului, mainii, degetelor, m. abductori ai coapsei, flexorii gambei si plantei.
In parezele profunde se incepe cu exercitii ideomotorii (bolnavul la inceput trebuie sa-si imagineze singur exercitiile date, iar apoi sa le efectueze, comentandu-le verbal) si exercitii in conditii necomplicate. Aceste conditii constau in inlaturarea fortei de greutate, si fortei de frecare ce complica efectuarea exercitiilor. Pentru aceasta, miscarile se fac pe o suprafata orizontala, neteda, cu ajutorul metodistului care mentine segmentele membrelor mai jos sau mai sus fata de articulatia in miscare.

O importanta mare se acorda miscarilor izolate in articulatii. Petru aceasta se foloseste procedeul de opunere miscarii active, ce permite kinetoterapeutului sa regleze sarcina in diferite grupe musculare. Trebuie urmarita respiratia (nu se permite retinerea respiratiei), extinderea m. hipertonici la inspiratie. Se efectuiaza toate miscarile posibile petru aceasta articulatie cu un tempo lent. La baza formarii deprinderilor motorii sta formarea unor legaturi intre diferitii analizatori corticali.

Spre sfirsitul perioadei acute a bolii se complica si caracterul miscarilor active si frecventa repetarii lor si se incep exercitii pentru trunchi (intoarceri si inclinari laterale, flexie, extensie.)

Incepind cu a 8-10 zi, daca permite starea generala a bolnavului si hemodinamica, bolnavul este invatat sa stea in asezat. La inceput pozitia se mentine 3-5 min. si se face de 1-4 ori pe zi. In decurs de citeva zile sub controlul pulsului se mareste unghiul si durata. Accelerarea pulsului la schimbarea pozitiei nu trebuie sa depaseasca 20 b./min.,l a aparitia unei tahicardii evidente se micsoreaza unghiul de asezare si durata procesului.
Peste 6 zile unghiul de ridicare se mareste pina la 90grd, iar durata – pina la 15 min. apoi se invata asezarea cu picioarele coborite, mina paretica se fixeaza pentru a preintimpina extinderea capsulei articulare a umarului.

Se trece la pozitia stand linga pat pe ambele picioare si apoi alternand un picior cu altul (fixind articulatia genunchiului pe partea paretica cu ajutorul ortezei), mersul pe loc, mersul prin salon, coridor cu ajutorul recuperatorului, iar pe masura imbunatatirii mersului – cu ajutorul cirjelor.

Este important de a elabora un steriotip corect al mersului, care consta in flexia concomitenta a piciorului in articulatia flexo-femurala , genunchiului , talocrurala.
Ultima etapa este mersul pe scari, mana paretica trebuie sa fie fixata.

Masajul
Masajul se face din culcat pe spate si pe partea sanatoasa, zilnic, incepind cu durata de 10 min. si treptat se mareste durata pina la 20 min. Masajul muschilor poate influenta starea tonusului muscular: in pareze spastice stimularea energica a tesuturilor duce la cresterea spasticitatii. Marirea spasticitatii poate fi cauzata si de tempo-ul miscarilor.
Masajul pentru muschii hipertonici cuprinde manevre de netezire, frictiune circulara si vibratii neintrerupte.
Masarea muschilor antagonisti se face prin neteziri, frictiuni si vibratii intrerupte.
Masajul se incepe de la segmentele proximale si continua spre cele distale ale membrelor. Atentie la masarea m. pectoral mare cu tonus marit (se face netezire lenta) si m. deltoid – cu tonus scazut (se face masaj stimulant).

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s