Ioanadeea's Blog

Enjoy…

Ruptura ligamentului incrucisat posterior (LIP) la sportivi 3 Mai 2010

Filed under: Traumatisme sportive — ioanadeea @ 3:57 pm
Tags: , , , , ,

Ligamentul încrucişat posterior (LIP) limitează alunecarea posterioară a tibiei pe femur şi previne răsucirea ei spre exterior. LIP este stabilizatorul de bază al genunchiului şi este aproape de două ori mai puternic decât ligamentul încrucişat anterior, LIA. În plus, furnizează o axă centrală, în jurul căreia genunchiul se poate roti.

Cauzele lezării LIP
Cea mai frecventă cauză a lezării LIP este impactul direct din faţă la nivelul tibiei, în timp ce genunchiul este flectat.
Ruptura ligamentului incrucisat posterior apare la sportivii care cad pe faţa anterioară a genunchiului situat în hiperflexie cu vârful piciorului îndreptat în jos. Astfel, ligamentul este suprasolicitat, iar o forţă suficient de puternică îl poate rupe.

Simptome
Simptomele rupturii LIP sunt foarte asemănătoare cu cele ale LIA rupt. Durerea la nivelul genunchiului, edemul ( umflătura ) şi mişcarea limitată apar în ambele cazuri, la scurt timp după accidentare. Mersul este dificil, iar pacientul poate avea senzaţia de instabilitate a genunchiului si durere.

Diagnostic
Există manevre specifice pentru a testa funcţia LIP. Cea mai reprezentativă este testul „sertarului” posterior. Cu genunchiul îndoit, medicul va împinge tibia înapoi. Dacă ligamentul este afectat sau rupt, tibia se va deplasa considerabil, evidenţiind existenţa leziunii.

Radiografia si RMN-ul ajută la observarea tuturor structurilor genunchiului care ar putea fi la rândul lor afectate: menisc, ligamente colaterale medial şi lateral, LIA sau oasele care formează articulaţia genunchiului. LIP rupt se asociază frecvent cu alte leziuni ligamentare sau ale cartilajului.

Rupturile LIP se clasifică, în funcţie de severitatea afectării, pe o scală de la I la III. Încadrarea se face în funcţie de gradul de laxitate observat de medic în timpul examinării.
• Grad I – ligamentul a fost uşor afectat, dar este capabil să menţină stabilitatea genunchiului
• Grad II – ruptura parţială a ligamentului
• Grad III – ruptura completă a LIP, care generează o articulaţie a genunchiului instabilă.

Tratament
Tratamentul leziunilor LIP depinde de severitatea afectării şi planul de tratament trebuie individualizat.
Tratamentul nechirurgical este rezervat leziunilor de grad I şi II şi urmăreşte iniţial înlăturarea durerii şi a edemului: antiinflamator nesteroidian, aplicare de gheaţă, bandaj compresiv, ridicarea piciorului deasupra nivelului inimii şi repaus ( eventual utilizarea de cârje la mers pentru a nu încărca membrul afectat ). După ce simptomele iniţiale au dispărut, kinetoterapia este esenţială si de baza pentru restabilirea amplitudinii de mişcare şi a forţei genunchiului.

Intervenţia chirurgicală se indică pentru rezolvarea leziunilor complexe, leziunilor de gradul III sau pentru cei care nu îşi pot desfăşura activităţile uzuale din cauza instabilităţii genunchiului. De exemplu, dacă genunchiul este dislocat şi sunt afectate mai multe ligamente, inclusiv LIP, chirurgia este aproape întotdeauna necesară. Coaserea capetelor ligamentului rupt reprezintă o variantă de tratament dacă prezentarea la medic s-a realizat imediat după momentul accidentării. Dacă leziunea este mai veche, ligamentul trebuie reconstruit, şi anume va fi înlocuit cu un ţesut prelevat din altă parte a corpului sau de la un donator ( grefă ).

Chirurgia artroscopică este mai puţin invazivă şi are avantajul durerii reduse ca intensitate comparativ cu chirurgia clasică, o perioadă mai scurtă de spitalizare şi o recuperare mai rapidă.
Scopul tratamentului pe termen lung este ca pacientul să atingă nivelul de activitate premergător accidentării.
Programul de recuperare cuprinde exerciţii specifice pentru restabilirea funcţiei genunchiului şi întărirea musculaturii care îl susţine. Întărirea musculaturii anterioare a coapsei ( muşchiul cvadriceps ) s-a dovedit a fi un factor cheie pentru o recuperare de succes. Durata refacerii depinde de severitatea leziunilor. Recuperarea completă după o intervenţie chirurgicală necesită 6 până la 12 luni.
Unele studii au evidenţiat faptul că persoanele care suferit leziuni ale LIP au risc mai mare de a dezvolta în timp durere patelofemurală sau osteoartrita genunchiului.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s